Peste 50 de idei și un nou capitol Com’ON care începe în Cluj-Napoca.
Am dat startul implementării ediției 2026 a programului Com’ON Cluj-Napoca, alături de echipele premiate și am descoperit îndeaproape ideile ce urmează să prindă viață în oraș.
În data de 15 septembrie, la Zbor Hub Cluj, la evenimentul de deschidere a ediției 2026, desfășurat sub sloganul „YOUTH GOT THIS” ne-am bucurat de un moment de întâlnire a comunității și de celebrare a celor 55 de idei premiate, susținute de comunitatea clujeană cu peste 15.000 de voturi.
În ediția din acest an, 98 de echipe informale, formate din 335 de tineri, au înscris 98 de idei pentru comunitate. În urma votului public, primele 55 de idei au primit sprijin financiar de până la 5.000 de lei fiecare, pentru a fi implementate în Cluj-Napoca.
Evenimentul de deschidere i-a adus împreună pe tinerii din spatele ideilor, care au avut ocazia să se cunoască, să-și prezinte ideile și să descopere ce pregătesc celelalte echipe pentru următoarea perioadă.
Alături de organizatori, inițiatori și parteneri, ne-am bucurat să-l avem alături de noi și pe domnul Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, care le-a transmis un mesaj echipelor premiate și le-a încurajat să ducă mai departe ideile cu care au venit în cadrul programului.
Cele 55 de idei premiate în cadrul ediției 2026 acoperă o varietate de domenii și propun activități, evenimente și intervenții în comunitate - de la cultură, artă și educație, la sport, sănătate, incluziune socială, mediu, protecția animalelor, tehnologie, antreprenoriat, mobilitate urbană și accesibilitate.
În următoarele luni, aceste idei vor prinde viață în diferite locuri și comunități din Cluj-Napoca. Ateliere, spectacole, evenimente, campanii, activări, întâlniri, competiții și multe alte inițiative pregătite de tineri vor fi puse în practică cu sprijinul Facilitatorilor Com’ON Cluj-Napoca.
Toate ideile premiate vor fi implementate până la data de 30 noiembrie 2026, în municipiul Cluj-Napoca, iar activitățile vor fi gratuite și deschise comunității. Calendarul activităților va putea fi urmărit pe comoncluj.ro și pe canalele de Social Media ale programului.







